Select Page

Vasectomie

Ce implică această procedură?

Vasectomia este cea mai eficientă metodă de sterilizare masculină. Aceasta presupune îndepărtarea unei mici secţiuni de duct deferent din ambele părţi cu inserare de ţesut între capetele separate pentru a împiedica reunirea lor.

 

Ce alternative există?

  • Alte metode contraceptive – atât masculine cât şi feminine.

Vasectomia trebuie considerată drept o procedură  ireversibilă”, iar în cazul în care aveţi îndoieli dacă aceasta reprezintă sau nu o opţiune în cazul dumneavoastră, atunci nu ar trebui să o alegeţi.

În mod normal, vasectomia nu este o procedură adecvată în timpul sarcinii sau în primele şase luni după naşterea unui copil.

Cum se desfăşoară ziua  procedurii?

vasectomie

Medicul urolog (sau un membru al echipei sale)  va face o scurtă examinare a istoricului şi a medicaţiei dumneavoastră şi vă va explica din nou în ce constă procedura pentru ca dumneavoastră să vă confirmaţi consimţământul. Dacă aţi fost programat pentru a vi se efectua vasectomia sub anestezie generală, veţi discuta cu medicul anestezist despre opţiunile de anestezie generală sau spinală, precum şi modalităţile de ameliorare a durerii după intervenţie. De obicei este recomandată utilizarea unei perechi de şosete compresive, pentru a preveni formarea de cheaguri  care ar putea ajunge în plămâni. Echipa de medici va hotărî dacă trebuie să continuaţi utilizarea acestora şi după ce mergeţi acasă.

Detalii despre procedură

  • procedura se efectuează de obicei sub anestezie locală, însă în cazul în care ductele nu se simt cu uşurinţă, atunci este preferată anestezia generală.
  • anestezia locală cauzează disconfort la injectare, iar înţepătura cu acul este dureroasă (ca o „înţepătură de albină”).
  • vor fi necesare două injecţii cu anestezic local, câte una pentru fiecare parte.
  • după ce acestea şi-au făcut efectul, zona va fi amorţită şi nu veţi simţi nicio durere, veţi avea doar senzaţia de atingere, de cald sau rece.
  • în momentul în care medicul chirurg prinde pe rând fiecare duct, este posibil să simţiţi un pic de disconfort; acesta poate cauza ameţeală, transpiraţie şi uşoară stare de rău, care vor trece foarte repede.
  • pentru închiderea pielii scrotale se utilizează fire absorbabile care dispar în decurs de două-trei săptămâni.

 

Procedura implică efecte secundare?

Mai jos sunt trecute posibilele efecte secundare şi rata riscului de apariţie. Unele dintre ele se rezolvă de la sine  sau sunt reversibile, altele nu. Efectele secundare prezentate mai jos apar foarte rar (la mai puţin de 1 pacient din 250). Impactul acestor efecte secundare poate varia foarte mult de la pacient la pacient; cereţi sfatul medicului chirurg în legătură cu riscurile şi impactul lor asupra dumneavoastră:

Efecte secundare     Risc
Echimoze uşoare şi inflamaţie la nivelul scrotului cu scurgeri de lichid galben limpede din rană, care apar după câteva zile –  aproape la toţi pacienţii
Apariţia de sânge în spermă la primele ejaculări – la 1 din 2 & 1 din 10 de pacienţi
Durere testiculară cronică deranjantă care poate fi suficient de puternică pentru a vă afecta activităţile zilnice – la 1 din 7 & 1 din 20 de pacienţi
Echimoze şi inflamaţii scrotale puternice care necesită drenaj chirurgical – la 1 din 10 & 1 din 50 de pacienţi
Epididimo-orhita (infecţia sau inflamaţia testiculului) – la 1 din 10 & 1 din 50 de pacienţi
Nereuşită prematură (analiza post-operatorie a spermei arată persistenţa unei motilităţi a spermatozoizilor), ceea ce înseamnă că nu sunteţi steril – 1 din 250 de pacienţi
Nereuşită ulterioară  (reunirea capetelor ductelor după ce calcularea iniţială a numărului de spermatozoizi  nu a fost satisfăcătoare) ceea ce duce la infertilitate & sarcină ulterioară – la 1 din 200 de pacienţi

 

Care sunt riscurile de a contracta o infecţie nosocomială (intraspitalicească)?

Riscul de infecţie intraspitalicească este de aproximativ 8% (se poate întâmpla la 8 din 100 de pacienţi); acest risc include MRSA (infecţie cu Staphylococcus aureus rezistent la Meticilină)  sau infecţie gastrică cu Clostridium difficile. Posibilitatea este mai mare în cazul în care faceţi parte dintr-un grup de pacienţi „cu risc crescut” cum ar fi pacienţii cu:

  • tuburi de drenaj pe perioadă îndelungată (catetere);
  • vezica extirpată;
  • spitalizări îndelungate;
  • internări repetate.

 

La ce trebuie să se aştepte pacientul când ajunge acasă?

  • efectul anesteziei locale va dispărea după patru – şase ore.
  • este recomandabil să administraţi analgezice simple cum ar fi paracetamolul, înainte ca efectul anestezicul să dispară, pentru a preveni apariţia disconfortului.
  • vor apărea inflamaţii şi echimoze în zona scrotului care pot dura câteva zile.
  • este recomandabil să utilizaţi un suport scrotal pe care să-l purtaţi în primele zile pentru a reduce inflamaţiile şi echimozele.
  • nu este nevoie ca firele să fie scoase, acestea dispar în general după două-trei săptămâni, deşi uneori poate dura puţin mai mult.
  • încercaţi să evitaţi ridicarea de obiecte grele sau exerciţiile solicitante în primele câteva zile.
  • veţi primi recomandări în legătură cu recuperarea la domiciliu.
  • veţi primi o copie a biletului de ieşire pentru dumneavoastră şi una pentru medicul curant
  • dacă este necesar, veţi primi o reţetă pentru antibiotice sau alte medicamente.
  • vi se va face o programare pentru urmărirea rezultatelor şi pentru calcularea numărului de spermatozoizi după vasectomie.

Este foarte important să înţelegeţi că NU sunteţi steril imediat după operaţie, iar aceasta se datorează faptului că o parte dintre spermatozoizi au trecut deja de locul unde se face ligatura ductelor. Aceşti spermatozoizi trebuiesc eliminaţi prin ejaculare normală şi în medie este nevoie de 20-30 de ejaculări pentru eliminarea lor.

Cel puţin 12 săptămâni după vasectomie, vi se va cere să produceţi o mostră de spermă pentru examinare microscopică şi trebuie să citiţi cu atenţie instrucţiunile pentru producerea şi livrarea mostrei.

Dacă nu mai sunt spermatozoizi prezenţi, atunci veţi fi considerat steril, însă dacă mostra încă mai conţine spermatozoizi, vi se va cere să mai produceţi o mostră câteva săptămâni mai târziu pentru a ne asigura că totul este în regulă.

FOARTE IMPORTANT!

Până când veţi primi „undă verde” în ceea ce priveşte mostra de spermă, TREBUIE să folosiţi în continuare metode contraceptive; până veţi primi o astfel de notificare, nu vă puteţi baza pe vasectomia efectuată pentru că este posibil să nu fiţi steril.

 

Informaţii generale referitoare la procedurile chirurgicale

Înainte de procedură

Trebuie să-i anunţaţi pe medici în cazul în care aveţi:

  • un implant de corp străin (stent, înlocuire de articulaţie, pacemaker, valvă cardiacă, grefă de vas de sânge)
  • luaţi în mod regulat antiagregante plachetare (medicamente pentru subţierea sângelui: warfarină, aspirină, clopidogrel, rivaroxaban sau dabigatran)
  • o infecţie actuală cu MRSA (Staphylococcus aureus rezistent la Meticilină)  sau aţi avut o astfel de infecţie în trecut
  • risc crescut de noua variantă a CJD (boala Creutzfeldt-Jakob)(dacă aţi avut  un transplant de cornee, transplant  de dura mater sau vă aflaţi sub tratament cu hormoni de creştere).

După procedură,înainte să plecaţie acasă, vă vom spune cum s-a desfăşurat intervenţia, iar dumneavoastră trebuie să vă asiguraţi că:

  • aţi înţeles ce s-a făcut în timpul procedurii;
  • l-aţi întrebat pe medic dacă totul a decurs conform planului;
  • aţi anunţat echipa de medici dacă simţiţi disconfort
  • aţi înţeles ce puteţi face şi ce este interzis să faceţi după ce ajungeţi acasă;
  • ştiţi cum se vor desfăşura lucrurile de acum înainte
  • aţi întrebat când vă puteţi relua activităţile obişnuite;

Veţi primi toate informaţiile referitoare la lucrurile la care trebuie să fiţi atent după ce mergeţi acasă, precum şi datele de contact ale clinicii, în cazul în care apare vreo problemă.

Fumatul şi intervenţia

În cazul în care vi se va face anestezie locală, renunţarea la fumat nu va avea niciun efect asupra acestei proceduri, însă fumatul poate agrava problemele urologice şi poate creşte riscul de complicaţii post intervenţie.

Condusul după intervenţie

Dumneavoastră vă revine răspunderea să vă asiguraţi că sunteţi apt pentru a conduce după o intervenţie chirurgicală.

[ea_bootstrap scroll_off='true']