Recuperarea după ureteroscopie flexibilă

Postoperator, pacientul va sta în pat, în salon, câteva ore până va trece efectul anesteziei.

Avantaje de care beneficiați în cadrul acestei proceduri:

• Prin intermediul ureteroscopiei flexibile se poate ajunge la orice piatră din sistemul urinar.
  Pacientul stă în spital un timp scurt (1 zi).
• Recuperare rapidă (pacientul se poate mobiliza la câteva ore după intervenție, după ce a trecut efectul anesteziei).
• Folosim orificii naturale de acces (prin intermediul uretrei), astfel încât pacientul nu are nici o tăietură/incizie.

Semnele și simptomele la pacienții cu litiază renală pot include:

• fără simptome – dacă o piatră este localizată în rinichi, este posibil să nu producă simptome și poate fi identificat întâmpltor (de obicei, pe o radiografie sau ecografie abdominală efectuată dintr-un alt motiv);
• durerea în coapsă (flancul);
• sânge în urină (hematurie) – cel mai adesea microscopică;
• infecție în urină – pietrele sunt un factor de risc cunoscut pentru infecția urinară;
• colică renală.

Când o piatră se deplasează prin ureter (tubul care transportă urina de la rinichi la vezică), puteți suferi o durere severă (cunoscută sub denumirea de colică reno-ureterală) se asociază adesea cu greață și vărsături. De obicei, acesta începe în coapsă și poate să radieze până la nivelul bustului sau a testiculelor / labiilor, pe măsură ce piatra se deplasează.

Atunci când piatra se apropie de vezica urinară, este posibil să aveți o senzație de a urina permanent deși vezica este goală; acest lucru se datorează faptului că piatra irită baza vezicii și “o înșală” în a gândi că este plină. O piatră în această poziție poate provoca, de asemenea: usturime la urinat, durere în vârful penisului, sânge în urină.

Există mai multe tipuri de piatră, grupate în funcție de compoziția lor biochimică:

Pietre pe baza de calciu (60 până la 80% din total)
Pietrele pe bază de calciu sunt cele mai comune și includ pietrele de oxalat de calciu și pietrele de fosfat de calciu. Pietrele de calciu sunt de obicei un amestec de amandouă, dar sunt în mare parte făcute din oxalat de calciu (cea mai comună piatră).

Pietrele Struvit (10-15% din total)
Acestea sunt, de asemenea, cunoscute ca pietre de infecție, sunt fabricate din calciu, magneziu și fosfat de amoniu. Ele sunt mai frecvente la femei datorită asocierii lor cu infecția urinară. Infecțiile cu anumite bacterii transformă ureea (un produs rezidual în urină) în amoniac; urina devine alcalina și permite fosfatului de calciu să cristalizeze, astfel încât se dezvoltă pietre foarte mari (calculi caraliformi), umplând uneori întregul rinichi.

Pietrele de acid uric (5 până la 10% din total)
Acestea tind să aibă o suprafață netedă și o culoare aurie. Se formează în urina acidă și sunt comuni în cazul persoanelor care consumă o dietă bogată în proteine animale. Acestea sunt, de asemenea, observate la pacienții cu sindrom metabolic a căror urină tinde să fie neobișnuit de acidă.

Pietrele cu cistină (1% din total)
Cistinuria este o afecțiune ereditară cauzată de un defect genetic. Desi rare, provoacă pietre la pacienții tineri. Pietrele de cistină recidivează adesea și au nevoie de ingrijire multidisciplinară, nu numai pentru a trata pietrele, ci și pentru a preveni formarea altor pietre.

Altele (1% din total)
Alte tipuri de piatră sunt rare. Unele medicamente pot provoca formarea de cristale în urină, care apoi cresc în pietre.

Ce tratamente sunt disponibile pentru pietrele la rinichi?

Opțiunile de tratament variază de la simplă observare cu imagistică repetată, prin tratamente minim-invazive (cum ar fi litotripsia cu ultrasunete) până la intervențiile chirurgicale. Chirurgia deschisă este rareori necesară în zilele noastre.

Pietrele mici din rinichi, găsite “din întâmplare”, au nevoie de tratament numai dacă se măresc sau produc simptome. Tratamentul activ este recomandat pentru pietrele care:

• provoacă simptome supărătoare (în special durere);
• provoacă blocarea rinichiului;
• provoacă infecții (mai ales când sunt asociate cu blocarea rinchiului);
• sunt asociate cu o problemă anatomică (malformație)

Opțiunile de mai jos rezumă tratamentele pe care urologul le poate lua în considerare. Acestea pot fi utilizate singure sau în combinație.

1. Tratamentul conservator.
2. Litotritia cu unde de șoc extracorporeal (ESWL).
3. Introducerea stentului ureteral.
4. Nefrostomia percutanată.
5. Ureteroscopia rigidă și fragmentarea pietrei.
6. Uretero-renoscopia flexibilă cu fragmentar laser Holmium / Thulium Fiber Laser
7. Nefrolitotomia percutanată (NLP).
8. Chirurgie deschisă sau laparoscopică.