Select Page

Uretrectomia

Ce implică procedura?

Extirparea întregii uretre (conductului) de la vârful penisului până la prostată, printr-o incizie mică în perineu (pielea de sub scrot). Cancerul de vezică urinară poate recidiva în uretră în urma unei cistectomii (extirparea vezicii) şi a construirii unui conduct ileal. Pentru că după extirparea vezicii, urina nu mai trece prin uretră, nu va mai apărea hematuria (sângele în urină) care să avertizeze în legătură cu posibilitatea de recidiva a cancerului la nivelul uretrei. În cazuri rare, se recomandă extirparea acesteia pentru a preveni problemele care vor surveni ulterior. Medicul chirurg şi echipa sa vă vor recomanda dacă este nevoie să se extirpe şi uretra în acelaşi moment în care se efectuează cistectomia. Uneori riscul de recidivă al cancerului uretral poate fi evaluat numai după extirparea şi examinarea atentă a vezicii.

 

Ce alternative există?

  • Examinarea telescopică a uretrei – se efectuează o biopsie pentru orice zonă cu aspect anormal.
  • Radioterapia – pentru prevenirea dezvoltării cancerului sau pentru a omorî orice celule canceroase deja existente.
  • Gestionarea situaţiei în mod conservator – fără tratament activ.

 

Cum se desfăşoară ziua intervenţiei?

Urologul (sau un membru din echipa sa) va face o scurtă examinare a istoricului şi a medicaţiei dumneavoastră şi vă va explica din nou în ce constă intervenţia pentru ca dumneavoastră să vă daţi consimţământul. Veţi discuta şi cu anestezistul pentru a stabili dacă doriţi anestezie generală sau anestezie spinală precum şi despre ameliorarea durerii după intervenţie. Este posibil să vi se recomande utilizarea unei perechi de şosete compresive şi să vi se facă o injecţie cu heparină pentru subţierea sângelui şi pentru prevenirea formării de cheaguri  care ar putea ajunge în plămâni. Echipa de medici va hotărî dacă trebuie să continuaţi utilizarea acestora după ce mergeţi acasă.

Detalii despre intervenţie

  • de obicei intervenţia se realizează sub anestezie generală, deşi se poate realiza şi dacă sunteţi treaz, sub anestezie spinală
  • medicul anestezist trebuie să folosească anestezie caudală, epidurală sau spinală pentru a atenua disconfortul ulterior
  • înainte de intervenţie se administrează antibiotice, după ce aţi fost testat din punct de vedere alergologic
  • se face o mică incizie în perineu (zona dintre scrot şi anus) şi se extirpă întrega lungime a uretrei, până la vârful penisului.
  • nu se extirpă corpul sau capul penisului
  • este important să se extirpe întreaga uretră de la nivelul prostatei, chiar sub arcul osului pubic până la meatuluretral (deschiderea urinară externă)
  • lângă incizie este lăsat drenul (sau de-a lungul penisului către spaţiul unde se afla înainte uretra) pentru a reduce umflătura şi echimoza
  • în general acest dren se scoate a doua zi
  • spitalizarea durează de obicei una sau două nopţi
pic 01

Pacientul este încurajat să se ridice şi să se mişte cât mai repede posibil după intervenţie pentru a reduce riscul de formare a cheagurilor în picioare şi pentru a permite intestinelor să-şi reia activitatea normală. După procedură nu vă veţi aşeza pe scaun imediat şi vi se vor arăta nişte exerciţii de respiraţie profundă şi exerciţii pentru picioare; veţi putea să beţi şi să mâncaţi cât mai curând posibil.

 

Intervenţia implică efecte secundare?

Mai jos sunt trecute posibilele efecte secundare şi rata riscului de apariţie. Unele dintre ele se rezolvă de la sine sau sunt  reversibile, altele nu. Nu am trecut aici, individual, efectele secundare foarte rare (care au loc la mai puţin de 1 din 250 de pacienţi). Impactul acestor efecte secundare poate varia foarte mult de la pacient la pacient, însă aceste riscuri vă pot fi prezentate individual de către medicul dumneavoastră.

Efecte secundare                       Risc
Umflare, disconfort şi echimoze (învineţire) la locul intervenţiei  – la toţi pacienţii

 

Imposibilitatea obţinerii unei erecţii (impotenţă) sau de a ejacula (cu excepţia cazului în care nervii erectili sunt conservaţi în timpul extirpării vezicii) – aproape la toţi pacienţii

 

Infectarea rănii sau apariţia unui abces în zona inciziei, care necesită drenaj chirurgical – la 1 din 10 & 1 din 50 pacienţi
 Probleme de anesteziere sau probleme cardiovasculare care ar putea necesita terapie intensivă (inclusiv infecţii toracice, embolie pulmonară, accident vascular cerebral, tromboză venoasă profundă, infarct şi deces) – la 1 din 10 & 1 din 50 pacienţi
Durere sau disconfort în zona operaţiei – la 1 din 10 & 1 din 50 pacienţi
Imposibilitatea de a obţine o vindecare generală a cancerului – la 1 din 10 & 1 din 50 pacienţi
Necesitatea unei transfuzii sanguine sau întoarcerea în sala de operaţii din cauza sângerării abundente – la 1 din 50 & 1 din 250 pacienţi
Necesitatea unei transfuzii sanguine sau întoarcerea în sala de operaţii din cauza sângerării abundente – la 1 din 50 & 1 din 250 pacienţi

 

Care sunt riscurile de a contracta o infecţie nosocomială (intraspitalicească)?

Riscul de infecţie intraspitalicească este de aproximativ 8% (se poate întâmpla la 8 din 100 de pacienţi); acest risc include MRSA (infecţie cu Staphylococcus aureus rezistent la Meticilină)  sau infecţie gastrică cu Clostridium difficile. Posibilitatea este mai mare în cazul în care faceţi parte dintr-un grup de pacienţi „cu risc crescut” cum ar fi pacienţii cu:

–      tuburi de drenaj pe perioadă îndelungată (catetere);

–      vezica extirpată;

–      spitalizări îndelungate;

–      internări repetate.

 

La ce trebuie să se aştepte pacientul când ajunge acasă?

  • veţi fi consiliat în legătură cu recuperarea la domiciliu
  • vi se va înmâna o copie după biletul de ieşire pentru dumneavostră şi una pentru medicul curant
  • dacă este necesar, vi se va elibera o reţetă pentru antibiotice sau alte medicamente
  • când veţi ajunge acasă, ar trebui să puteţi să vă reluaţi activităţile zilnice, cum ar fi prepararea mâncării
  • copcile sunt dizolvabile, deci nu va fi nevoie să le scoateţi
  • în cazul în care apare febră, echimoze sau scurgeri abundente din rană, trebuie să contactaţi medicul imediat
  • veţi fi programat la control peste 6 sau 12 săptămâni după intervenţie

 

Informaţii generale referitoare la procedurile chirurgicale

Înainte de procedură

Trebuie să-i anunţaţi pe medici în cazul în care aveţi:

  • un implant (stent, înlocuire de articulaţie, pacemaker, valvă cardiacă, grefă de vas de sânge)
  • sunteţi infectat cu MRSA (Staphylococcus aureus rezistent la Meticilină) sau aţi avut o astfel de infecţie
  • luaţi în mod regulat antiagregante plachetare (medicamente pentru subţierea sângelui: warfarină, aspirină, clopidogrel, rivaroxaban sau dabigatran)
  • risc crescut de noua variantă a CJD (boala Creutzfeldt-Jakob)(dacă aţi avut  un transplant de cornee, transplant  de dura mater sau vă aflaţi sub tratament cu hormoni de creştere).

După procedură, înainte de a merge acasă vă vom spune cum s-a desfăşurat intervenţia, iar dumneavoastră trebuie să vă asiguraţi că:

  • aţi înţeles ce s-a făcut în timpul procedurii;
  • l-aţi întrebat pe medic dacă totul a decurs conform planului;
  • aţi anunţat echipa de medici dacă simţiţi disconfort
  • aţi înţeles ce trebuie sau ce este interzis să faceţi când ajungeţi acasă;
  • ştiţi cum se vor desfăşura lucrurile de acum înainte;
  • aţi întrebat când vă puteţi relua activităţile obişnuite;

Veţi primi toate informaţiile referitoare la lucrurile la care trebuie să fiţi atent după ce mergeţi acasă, precum şi datele de contact ale clinicii în cazul în care apare vreo problemă.

Fumatul şi intervenţia

Este recomandat să renunţaţi la fumat înainte de orice intervenţie deoarece fumatul poate înrăutăţi problemele urologice şi creşte riscul de complicaţii post intervenţie.

Condusul după intervenţie

Dumneavoastră vă revine răspunderea să vă asiguraţi că sunteţi apt pentru a conduce după o intervenţie chirurgicală.

[ea_bootstrap scroll_off='true']